Nu cred că există adult sau copil care să nu fi citit un basm sau căruia să nu i se fi citit unul. Și, mai nou, care să nu fi văzut unul, pentru că studiourile de film de la Hollywood au transformat basmele în filme ce respectă mai mult sau mai puțin firul narativ initial. Basme cunoscute doar local, fie în Europa, în America, Africa, Asia, și-au găsit public în toate colțurile lumii, indiferent de rasă sau gen, fiindcă ele spun o poveste universală, cea a sufletului.

În basmele pe care le-am auzit în copilărie se află semnificații mai adânci decât în orice adevăr care îți este predat în viață.

(Friedrich Schiller)

Copiii, de cele mai multe ori, le cer părinților citirea sau repovestirea unui basm în fiecare seară timp câteva zile, săptămâni sau chiar luni. Iar noi, adulții, suntem surprinși de nevoia continuă a copiilor de revizitare a aceleiași povești. Așadar, ne putem întreba de ce? La prima vedere putem spune că micuții sunt atrași de aspectul aventuros al poveștii, de întâmplările amuzante, de prezența în narațiune a binelui care învinge mereu forțele răului. Dar, dincolo de elementul de aventură constantă oferit de basm, ceea ce susține întoarcerea obsesivă la aceeași poveste este valența terapeutică pe care aceasta o oferă. Basmul îi ajută pe copii să facă față conflictelor interioare în procesul de creștere, să înțeleagă relația de cauzalitate dintre faptă și repercursiuni, să se oglindească într-un personaj și, implicit, să se așeze în lume. Înțelegând călătoria personajelor din basme, copiii învață să își vadă propria călătorie.

Basmele ne oferă lecții prin explorarea unor defecte și situații nefavorabile. Teme ca lăcomia, invidia, înșelăciunea, lenea, lașitatea, aviditatea sunt nelipsite din poveștile care fac înconjurul lumii. Există diverse subiecte sexuale în basme care îi contrariază pe părinți și pe bună dreptate. Acest lucru se întâmplă deoarece basmele erau povești spuse de adulți pentru adulți. Abia în secolul al XIX-lea au devenit literatură pentru copii datorită vânzătorilor ambulanți care călătoreau din sat în sat și vindeau bunuri gospodărești, între care și aceste cărți ieftine, numite cărți poporane.

Cartea Vrăjitoarea trebuie să moară, Psihologia basmului de Sheldon Cashdan disecă din punct de vedere psihologic basme binecunoscute ca: Albă ca Zăpada, Vrăjitorul din Oz, Cenușăreasa, Prințul Broscoi, Hansel și Gretel, Frumoasa Adormită, Pinocchio, Jack și vrejul de fasole, Mica Sirenă și prezintă rolul vrăjitoarelor în narațiunile pentru copii. Totuși, de ce trebuie neapărat să moară vrajitoarele?

Pentru copii, lumea se împarte între bine și rău, între ceea ce le provoacă un sentiment de confort și liniște și lucruri ce le provoacă rău și dezordine exterioară sau interioară. Protagoniștii din basme sunt aproape întotdeauna copii și adolescenți care pornesc într-o călătorie a descoperirii de sine în care trebuie să facă față unui șir de încercări, să ia decizii diverse astfel încât, la final, să iasă învingători. În călătoria lor apar personaje care îi ajută, dar și personaje de care să se ferească și pe care să le confrunte. Vrăjitoarea reprezintă un astfel de personaj. Victoria binelui asupra răului și învingerea vrăjitoarei îi conferă copilului încredere în capacitatea de a-și confrunta propriile îndoieli, de a-și acorda putere și de a crede în trăsăturile pozitive de caracter. Nevoia ca vrăjitoarea să moară într-un mod fără echivoc îi oferă copilului siguranța că răul este învins și că vrăjitoarea nu are nicio posibilitate să se mai întoarcă. Întoarcerea ei trebuie să fie imposibilă.

Mai mult decât o prezentare a vrăjitoarelor, cartea de față oferă și un instrumentar parinților sau adulților care lucrează cu copii. Suntem, practic, ghidați cum să utilizăm basmele și temele prezente în ele cu copiii în scop terapeutic și să îi susținem pe copii în propria călătorie.
Cu siguranță ceva nou pentru public este faptul că există autori contemporani care scriu basme pentru societatea actuală, pentru nevoile și cu situațiile cu care se confruntă copiii noștri în prezent. Rămâne de văzut dacă basmele contemporane vor avea aceeași putere și forță ca cele moștenite de noi.

Cum să ne păstrăm copiii aproape (De ce părinții trebuie să fie mai importanți decât prietenii)

Încep prin a vă spune că există foarte multe cărți de parenting din care aflăm ceea ce avem nevoie să știm pentru a fi părinți mai buni. Pentru că din ele aflăm niște lucruri care ne ajută să construim relația cu copiii noștri.

Rar am întâlnit o carte care să-mi displacă. Aceasta a fost una dintre ele. De ce? Pentru că nu putem ști cine va intra în viața copiilor noștri într-un moment sau altul, cum îl va influența, sau dacă va fi influențat. E incomod să citești posibile scenarii despre posibile relații de prietenie dăunatoare pentru copiii noștri.

Despre asta este cartea Cum să ne păstrăm copiii aproape (De ce părinții trebuie să fie mai importanți decât prietenii). Cum ajunge un anturaj, un grup să fie mai important pentru copilul nostru decât noi, părinții. Și, mai important, care sunt consecințele.

Prima jumătate a cărții ne arată care sunt efectele unor asocieri de copiii care se simt neînțeleși de părinți. Pentru că, în definitiv, este vorba doar despre copii care au nevoie de sprijinul părinților. Și despre părinți care, în acest proces de creștere și individualizare al copiilor, au pierdut conexiunea cu ei.

Atașamentul copiilor pentru un grup de prieteni poate avea efecte devastatoare, un copil căruia nu-i pasă decât de prieteni, care nu vrea să se vadă decât cu grupul lui, care nu mai are niciun interes pentru părinți și familie, ne arată dimensiunea eroziunii relației de atașament. Cu cât mai mare grupul, cu atât mai periculos.

Studiile arată că adolescenții care fac parte din astfel de grupuri și care si-au redirecționat atașamentul către prieteni nu sunt nici pe departe satisfăcuți de alegerea făcută. Așteptările le sunt înșelate de cei către care priveau înainte cu admirație. Pentru că un alt copil nu le poate îndeplini nevoia de afecțiune, nu le poate susține nevoile lor.

De cele mai multe ori, violența, consumul de droguri, abuzul, bullyingul sunt consecințele acestor legături pierdute dintre părinți și copii.

Ultima parte a cărții lui Gabor Mate și Gordon Neufeld ne prezintă și o perspectivă mai luminoasă și ne oferă instrumente și sfaturi despre cum putem crea o relație de atașament puternică și cum o putem păstra.

Recomand această carte tuturor părinților de adolescenți. Știu că sunt lucruri pe care nu vrem să le auzim dar, pentru binele copiilor noștri, ar fi bine să facem efortul.

Recenzie de Irina Apan

Nu mai surprinde pe nimeni părerile copiilor atunci când îi întrebi cum a fost la școală, răspunsurile variază inevitabil la: plictisitor, nimic, am stat, și altele din aceeași categorie.

Ca părinți și profesori ne dorim să combatem aceste stări și să le oferim ocazia copiilor să vadă că, dacă au instrumentele potrivite, învățarea poate fi distractivă și ușoară. Poate nu mereu ușoară, dar distractivă sigur.

Așteptările mari ale părinților, investițiile lor financiare și emoționale pun o mare presiune pe copii. Este important să înțelegem că nu toți copiii se dezvoltă în același ritm, că nu toți avem aceleași talente, că pentru unii copii învățarea se produce mai ușor și pentru alții mai greu. Așa cum bine spun autoarele cărții, există erori de îndrumare, nici un copil nu face erori din prostie.

Cartea Pedagogia pozitivă. Acasă și la școală, redați copiilor voștri gustul de a învățaeste plină de exerciții bine explicate dedicate copiilor care intră mai greu în starea de lucru. Un exemplu, înaintea temelor, copiii pot desena o mandala, desenul reprezintă o rutină bună pentru a se concentra. Pregătirea corpului pentru învățare este foarte importantă, aerisirea spațiilor, hidratarea cu apă, somnul, alimentația, toate fac parte din rutina noastră zilnică, și toate ne ajută să fim sănătoși ca să putem învăța. Tehnica principală pe care o propune cartea se numește MindMapping și constă în a construi niște hărți mintale în funcție de nevoile pe care le are copilul. O foaie, câteva culori, întrebări, răspunsuri, imagini, toate acestea alcătuiesc o hartă mintală, care după ce înveți să o faci, se poate aplica în toate domeniile, nu doar în cel școlar, ci și în casă, în plan domestic.

O altă componentă în procesul învățării este cunoașterea emoțiilor. Atunci când copiii sunt învățați să le recunoască, ei vor putea să le stăpânească și să lucreze cu ele. Emoțiile pozitive ne dau curaj și încredere, emoțiile negative ne blochează. Iar reușitele importante merită câteva complimente din partea educatorilor.

Recenzie de Irina Apan

Să ne gândim: De câte ori sună telefonul într-o zi? Nu mai punem la socoteală notificările tuturor aplicațiilor instalate. Suntem ușor de distras și atrași de superficialitate.

Majoritatea suntem așa, tindem să demonizăm tehnologia și suntem nemulțumiți de efectul pe care îl are asupra noastră. Cal Newport ne oferă o perpectivă nouă. Una care ne arată că această scoatere din ritm provocată de aplicații, email, mesagerie ne afectează munca. Și o alta în care ne arată că ele nu sunt rele, dimpotrivă, chiar ne ajută, doar dacă vom ști să o utilizăm în interesul nostru.

Prima parte a cărții ne explică de ce tehnologia ne împiedică să ne concentrăm cu adevărat la ceea ce lucrăm, indiferent că vorbim de un profesor, de un om de vânzări sau un copywriter. Denumirea de muncă profundă îi aparține lui Newport și desemnează starea concentrare, cea care ne ajută să evoluăm în cariera pe care ne-o dorim sau o avem deja sau când, pur și simplu, vrem să învățăm ceva. Iar pentru a apăra această stare de concentrare este nevoie de planificarea necruțătoare a timpului nostru disponibil.

Programul de zi cu zi și obiectivele fiecăruia dintre noi sunt diferite, dar este esențial, susține Newport, să știm când putem profita de timp astfel încât să intrăm în acea stare în care să muncim profund, fără să fim distrași de tehnologie. Să știi să-ți pui limite e dificil, dar recompensa, ne spune autorul, este pe măsură.

Am deschis cartea Deep work. Concentrarea ca superputere într-o lume a perturbărilor ca orice muritor dependent întrucâtva de smartphone și am încercat să asimilez conținutul și îndrumările și din perspectiva de părinte a doi copii. Cred că cea mai importantă lecție pe care o pot primi copiii noștri de la noi, din perspectiva acestei cărți, este despre rigurozitate, despre ce înseamnă să ne concentrăm atenția pentru a îndeplini un obiectiv odată început. Acestea sunt deprinderi pe care copii și le pot însuși de mici.

Într-o lume în caremulți copii primesc telefonul la vârsta de 1 an să se uite la filmulețe și astfel puterea de concentrare scade, iar deficitulde atenție este din ce în ce mai mare, exercițiile propuse de Newport sunt o provocare și o necesitate totodată pentru generația aceasta, dar și cele viitoare.

Recenzie de Irina Apan

Este foarte răspândită între părinți zicala că fetele sunt mai ușor de crescut decât băieții. Deși nu cred în generalizări, fiecare copil, fată sau băiat, aduce provocările specifice vârstei, atât din punct de vedere cultural,dar și biologic. Fiindcă această din urmă componentă este diferită la fete și băieți, maniera în care ne comportăm și reacționăm noi, ca adulți, depinde într-o mare măsură de ea.

Cartea Miracolul băieților de Michael Gurian este un manual de educare a băieților și viitorilor bărbați de la cele mai mici vârste până la statutul de adult. Provocările prin care trec băieții sunt diferite de cele ale fetelor, așa că, pentru mame, să înțeleagă felul în care funcționează băiatul lor poate fi revelator. Este impresionant să descoperi dovezi în carte că unele componene pe care o mamă le găsește de neînțeles se pot explica biologic. Între provocările discutate în Miracolul băieților se numără cele trei familii pe care le are un băiat sau ar fi ideal să le aibă (familia biologică sau adoptivă, familia extinsă, comunitatea), sfaturi practice pentru mame în funcție de vârsta băieților, dar și elemente esențiale în relația tată-fiu.

Educația sexuală sau discuțiile despre acest subiect sunt considerate de părinți cele mai dificile conversații pe care le au cu copiii, asta în cazul în care există deschiderea de a aborda acest subiect și părinții nu îl consideră tabu. Veți afla multe și despre acest aspect, dar cele mai frumoase informații oferite sunt cele legate de sacralitatea ființei umane, băiat sau fată.Subiecte precum valorile, moralitatea și spiritualitatea de care pot fi înconjurați bărbații, și despre care vorbim din ce în ce mai puțin astăzi, sunt tratate cu multă demnitate în carte.

Consider că este mare nevoie de acest tip de educație, atât pentru băieți, cât și pentru noi, părinții.Citind cartea, am simțit că descopăr cu adevărat natura emoțională a băieților. Pentru mame este cu siguranță o lectură necesară și, cu siguranță, va ajuta la o legătură mai strînsă între membrii familiei.

Recenzie de Irina Apan

Cu toții am auzit de Daniel Goleman, cărțile sale, Inteligența emoțională urmată de Inteligența socială, sunt besteselleruri în toată lumea. Și probabil așteptam de la el o carte dedicată inteligenței emoționale a copiilor. Scrisă în colaborare cu Linda Lantieri, cartea chiar este una care te învață pe tine, ca părinte, cum să-ți ghidezi copilul către descoperirea puterii lui interioare.

În prima parte a cărții suntem îndrumați să descoperim ce anume putem face să ne liniștim corpul și mintea. Și, ca orice început, este necesară acomodarea la ce va fi o obișnuință de aici inainte și pregătirea este însoțită de ritualuri care se integrează treptat în programul copilului și al dvs. Veți găsi exerciții și modalități de ale face pentru copiii de 5-7 ani (respirația abdominală, jocuri care îi ajută să descopere de ce au o anumită frică și chiar exerciții de mindfulness).

Copiii între 8-11 ani sunt învățați cum să-și dea seama când sunt stresați și ce să facă. Cartea propune o serie de activități care să ne liniștească și pe noi și pe cei mici (carte de colorat mandale, plimbări în natură, orice activitate care va bucură și puteți fi pe deplin prezenți acolo).

Capitolul dedicat copiilorde peste 12 ani și mai mari, adolescenții, începe cu ce ar trebui să știm despre această vârstă. Pentru că principala nevoie a pre-adolescenților și adolescenților este aceea de autonomie, ei sunt ghidați să-și descopere motivațiile și nevoile pentru a face diferite activități și pentru a-și susține starea de desprindere de părinți.

La finalul, cartea ne oferă o listă de sugestii pentru reducerea stresului. Încurajează explorarea lumii interioare, descoperirea și dezvoltarea propriei identități pentru ca noi toți, copii, adolescenți și adulți să ne gestionăm mai bine emoțiile.

Recenzie de Irina Apan

Psiholog criminalist în domeniul cyberpsihologiei, consultant Europol, conducător de workshop-uri de instruire și cercetare organizate de Interpol, FBI și Casa Albă, Mary Aiken este cu siguranță un specialist.

Ca părinți, suntem îngrijorați de timpul din ce în ce mai mare pe care îl petrec copiii noștri în fața telefonului, laptopului, TV-ului, alegând, ce altceva?, să se joace, să se fotografieze, să se înregistreze, să vorbească ore în șir cu prieteni sau necunoscuți de care părinții habar n-au.

Și pentru noi, adulții, această îndeletnicire este destul de nouă, astfel că de multe ori suntem în dilemă. Ne gîndim că poate nu ar trebui să fim îngrijorați, asta este generația lor, sunt vremuri noi, de ce să îi împiedicăm să facă ce e specific vârstei (doar se joacă!)… Pe de altă parte, putem observa destul de clar de ce este nociv acest timp petrecut în fața ecranului, mai ales când este fără limită. Mulți părinți se confruntă apoi cu proprii copii într-o stare de nervozitate și furie, observând incapacitatea copilului de a-și vedea starea psihică. Pe scurt, sevraj. Dependența de tehnologie și internet este reală și se tratează. În Asia, clinicile de dezintoxicare digitală sunt o realitate și se înmulțesc.

De fapt, dorința copilului de a se lipi de un ecran, spune Mary Aiken, arată părinților nevoia lui de conectare. Atunci când copilul nu este conectat și nu primește atenția și dragostea părinților, el va dezvolta comportamente nesănătoase și va căuta satisfacție cel mai adesea în mediul virtual.

Printre subiectele pe care le atinge autoarea în The Cyber Effect- Psihologia comportamentului uman în mediul online se numără dependența de jocuri și reacțiile iraționale la ele, dependența părinților de internet și hotărârea lor de a pune copii mai mici de doi ani în fața ecranelor, pericolele la care se expun adolescenții și copiii atunci când postează fotografii cu ei în mediul online, preocuparea exagerată față de starea de sănătate sau ipohondrie cibernetică, inteligența artificială, dependența de shopping online, Darknet, toate acestea dublate de exemple concrete din viața reală și completate de studii realizate de profesioniști din domeniul psihologiei, psihiariei și criminalisticii.

Poate fi înfricoșător să te gândești la toate pericolele la care suntem expuși doar pentru că avem o identitate online, dar este important să trecem peste această frică pentru copiii noștri, să aflăm și să le explicăm și lor limitele utilizării internetului și modul în care o pot face.

The Cyber Effect- Psihologia comportamentului uman în mediul online este un must read dacă vrem să aflăm această realitate care capătă o putere din ce în ce mai mare în viețile noastre.

Recenzie de Irina Apan

Copiii și desenele lor. Interpretări psihologice

Țin minte că, atunci când erau copiii mei mici și desenau, mă bucuram pentru orice capodoperă. Voiam să păstrez toate hârtiile mâzgălite pentru că fiecare desen reprezenta o bucățică de trecut cu care știam că nu aveam  să mă mai întâlnesc. Nu am păstrat chiar tot ce au desenat mâinile lor, doar câteva. Și doar un copil al meu desena mai cu spor, celălalt, doar câteodată. Nu m-am întrebat cu adevărat ce înseamnă sau cum să interpretez ce desenează ei. Dar observam că uneori desenele erau mai colorate, uneori terne, alteori foarte simple.

Cartea Copiii și desenele lor. Interpretări psihologice de Brigitte Langevin ne arată cum putem descoperi, prin intermediul desenului, eventuale trăiri sau nemulțumiri pe care le are un copil și nu le poate sau nu vrea să le exprime verbal.

Felul în care personajele sunt ordonate pe hârtie, culorile folosite, momentul în care desenează, mărimea personajelor, toate ne vorbesc despre cum se simte și cum vede realitatea copilul nostru. Desenele lui sunt o fereastră către lumea lui interioară și emoțiile pe care le trăiește în familie, la școală, cu prietenii.

Sfatul autoarei este ca, atunci când primim un desen de la copilul nostru, să nu îi spunem să-l refacă atunci când lipsește cineva din el, sau când nu ne place nouă un anumit lucru la respectivul desen, ci să îi adresăm întrebări ca să descoperim modul în care privește oamenii de lângă el și relațiile pe care le are cu aceștia. Autoarea precizează: „Ferestrele și ușile de mari dimensiuni reflectă receptivitate, o dorință de a împărtăși, de a comunica și, prin urmare, o fire deschisă și mai ales extrovertită. Dimpotrivă, o ca să închisă, ascunsă sau prezentând mic deschizături, ne dezvăluie un copil introvertit, timid sau retras.”

Recomand cartea tuturor părinților ai căror copii desenează încă sau vor desena curând. În desene se află o lume, lumea copiilor voștri.

Recenzie de Irina Apan

Așa cum ne indică titlul, cartea este despre cum poți influența și convinge. Persuasiune. Autorul, în cercetările proprii în diferite organizații sau în compania celor mai buni oameni de vânzări, a observat că există ceva ce precede vânzarea, un fel de încălzire, ca să-i spunem așa. Adică, înainte de a cere ceva de la oricine, e necesar să pregătești terenul.

Robert Cialdini a fost acuzat de multă lume că prin cărțile lui dezvăluie mecanismele de vânzare și influențare tuturor rechinilor de pe piață, astfel că se înțelege de ce oamenii simpli au fost sceptici cu privire la cum le poate folosi lor și dacă nu este încă o carte scrisă pentru cei care vor să-i înșele, mai degrabă.

Nu e cazul. Dimpotrivă, Pre-suasiune, o metodă revoluționară de a influența și convinge este o carte care te învață cum funcționează această lume a influențării, prezentând date, cercetări, studii, experimente. Sau a pre-influențării. Pentru că, după tot acest timp în care a adunat informațiile, autorul ne arată că există câteva lucruri care ne conving înainte să apăsăm butonul pay.

E foarte interesant felul în care funcționează mintea omului. Fie că este vorba de o apreciere la adresa noastră, despre o asociere care ne convinge, sau folosirea inteligentă a limbajului, toată lumea este influențabilă. Uneori este posibil să știi exact ceea ce face cel din fața ta și să nu poți să-i reziști.

O să vă dau un exemplu din carte despre asocierea limbajului într-o companie. „Ca instituție în domeniul sănătății, suntem devotați actului de vindecare, așa că nu folosim niciodată un limbaj asociat cu violența. Nu avem puncte ochite sau lovite, avem puncte informative. Nu atacăm o problemă, o abordăm.”

Ultimul capitol al cărții cuprinde cele mai bune practice de pre-suasiune. Nici vorbă de vreo tehnică rău-voitoare. Sunt toate de bun simț și dezvăluie, de fapt, cele mai puternice sentimente și nevoi ale oamenilor, sentimentul de apartenență (națiune, oraș, etnie, nume), reciprocitate, nevoia de a fi plăcut, sau felul în care asociem niște lucruri cu sentimentele sau asemănările dintre noi.

Recomand această această carte tuturor oamenilor, nu doar celor care vor să influențeze. Veți fi surprinși și veți înțelege încă o parte din ce înseamnă să fii om.

Recenzie de Irina Apan

Cartea de față este una dintre cele mai bune pe care le-am citit de când sunt părinte pentru că explică felul în care funcționează creierul copilului din punct de vedere biologic și oferă soluții pline de empatie atunci când nu mai ai nici una la îndemână.

Fie că suntem adulți sau copii, felul în care reacționăm este rezultatul unui proces chimic. Dacă adulții își pot gestiona emoțiile, copiii trebuie învățați să le recunoască și, prin exemplul nostru, să le integreze și să le gestioneze.

Cartea Creierul copilului tăuconține strategii de urmat atunci când nimic din ce face sau zice copilul nu pare să aibă logică, iar una dintre ele este să povestiți dvs. experiențele mai puțin plăcute (mai ales dacă copilul este mic) iar atunci când copilul poate și are achizițiile de limbaj să completeze inclusiv el povestea. Metoda aceasta îl ajută să înțeleagă ce s-a întâmplat și să treacă peste o frică, o teamă, sau altă emoție negativă. Iar obiceiul zilnic de a vă aminti împreună ceea ce s-a petrecut peste zi îi oferă ocazia să-și exerseze memoria.

Întrebările îi fac pe copii să înțeleagă mai bine alegerile pe care le fac, bineînțeles, ele vor fi adaptate vârstei lui. Cu întrebările potrivite ei vor putea fi din ce în ce mai specifici cu privire la experiențele și emoțiilor lor, vor putea să se gândească și la ceilalți și își vor exersa empatia, vor învăța să vadă lucrurile și din perspectiva celuilalt, să descurce lucrurile după un conflict sau să repare o relație de prietenie. Sentimentele de tot felul vin și pleacă, sunt temporare. E important să știe că nimic nu durează prea mult.

De multe ori uităm să ne distrăm în familie, așa că noi, părinții, suntem responsabili să generăm stări și evenimente propice pentru a petrece timpul împreună. Fie că este vorba de film, mișcare, jocuri, gătit, orice liant între noi și copii îi va face să împărtășească și experiențele negative.

Acestea sunt doar câteva dintre strategiile prezentate de mine, dar poveștile și experiențele autorilor cu proprii copii sunt absolut minunate. Este una din cărțile pe care v-o recomand cu mare drag.

Recenzie de Irina Apan

Creativity – the Psychology of Discovery and Invention, Mihaly Csikszentmihalyi

Cred că în fiecare om există o fărâmă de creativitate și dorința de a face lucrurile așa cum și le imaginează. Poate fi vorba de o formă de creativitate care necesită muncă fizică, artistică sau intelectuală. Picturile rupestre, figurinele din piatră, uneltele și multe altele sunt dovezi de inventivitate și creativitate încă de la începutul lumii, realizate fie dintr-o nevoie reală de supraviețuire, fie că aveau, pur și simplu, un rol estetic.

Cartea Creativity – the Psychology of Discovery and Invention de Mihaly Csikszentmihalyi este scrisă în urma unor interviuri cu peste 100 de personalități creative, artiști și scriitori premiați internațional, oameni care au revoluționat și care chiar au inventat noi domenii științifice cu impact major pentru lumea și timpurile în care trăim.

Cu toții suntem curioși cum reușesc astfel de oameni. Cum ajung acolo? Ne dorim rețete și pași de urmat pentru a le călca pe urme. Nimic greșit în asta. Dar descoperim că nu este nici un miracol și nici o cale ce poate crea un tipar, un standard în dezvoltarea lor profesională și personal după care să ne ghidăm. Vom vedea că, într-adevăr, e nevoie de niște pârghii pentru a putea ajunge la un anumit nivel, dar fără curiozitatea și interesul real pentru ceea ce facem nu putem ajunge prea departe.

Adevărul e că mă așteptam să găsesc câteva pattern-uri în viețile lor, o explicație pentru reușite, ceva care să mă facă să văd că sunt speciali față de noi, restul. N-am găsit. Am descoperit că unii dintre acești oameni mari și-au început viața profesională cu mare greutate, alții au avut vieți personale complicate încă din copilărie, altora nu li se dădea nici o șansă în școală. Puțin sunt cei care provin din familii cu personalități premiate cu Nobel.

Punctul comun al tuturor acestor peste o sută de oameni care au revoluționt omenirea este interesul real pentru ceea ce fac, o curiozitate și o bucurie fără de care nu-și pot imagina viața profesională. Nu se pot gândi cum ar putea lucra fără bucurie, fără acea nerăbdare de a descoperi ce urmează. Structura și disciplina este unul dintre pilonii acestor cariere. Cei mai mulți dintre ei mulțumesc familiilor și soțiilor care au preluat coordonarea vieții de familie și programele încâlcite ale copiilor care trebuie duși la școală și diverse activități. Sprijinul familiei, indiferent că vorbim de femei sau bărbați, este unul dintre cele mai importante elemente pe care-l aduc în discuție acești oameni.

Realizările profesionale se pot face doar dacă există și mediul profesional potrivit. Depinde inclusiv de sincronizări sau întâlniri asupra cărora nu avem control, care țin câteodată doar de noroc. Dar, cel mai des, e vorba de un mediu în care trebuie să fii ca progresul și munca ta să fie recunoscută și folosită pe deplin.

La finalul cărții cărți ni se oferă și câteva sfaturi despre cum putem dezvolta și crește latura noastră creativă, iar toate sfaturile țin de autocunoaștere. Cu cât ne cunoaștem pe noi mai bine, cu atât vom descoperi feluri în care putem fi mai creativi.

de Irina Apan

Comunicarea non-violentă

M-am intâlnit de multe ori cu această carte de-a lungul timpului și mereu am ocolit-o. Mi se părea că nu intră în sfera mea de interes și nici titlul nu-mi vorbea prea mult. Never judge a book by its cover.

Așa am ajuns la concluzia că nu întelesesem titlul. Credeam că a comunica nonviolent înseamnă să nu țipi, să nu vorbești urât, să nu fii nepoliticos, știți ce zic… Răsfoind-o, mi-am schimbat repede percepția și am înțeles, în sfârșit, despre ce e vorba. Mi-ar fi fost util să o fi citit mai devreme în viață, dar niciodată nu e prea târziu. Și toată lumea poate citi, mai complicat este de pus în practică.

Comunicarea nonviolentă înseamnă, de fapt, să știi să îți traduci coerent gândurile și sentimentele, astfel încât să ai o relație cât mai armonioasă cu cei din jurul tău.

Există 4 pași în acest proces de comunicare. Primul este observarea a ceea ce spun și a ceea ce fac ceilalți fără judecată sau evaluare. De obicei, când oamenii aud critici, au o reacție de rezistență la ce spunem, resping ideea noastră și nu vor să o înțeleagă. Acest tip de limbaj, nonviolent, evită generalizările.

Al doilea pas este să vedem cum ne simțim cu sentimentele noastre și cum le putem exprima celorlalți. După cum susține autorul, este foarte important să știi să diferențiezi sentimentele de gânduri. Și vă voi da un exemplu din carte ca să puteți face diferența dintre ele. „Mă simt ignorat. Aceasta e mai mult o interpretare a acțiunilor celorlalți decât o exprimare clară a felului în care ne simțim. Fără îndoială, au fost și momente în care ni s-a părut că suntem ignorați și sentimentul nostru a fost de ușurare, pentru că voiam să fim lăsați în pace. Fără îndoială, au existat și momente când ne-am simțiti jigniți atunci când am avut impresia că suntem ignorați, fiindcă aveam nevoie de apartenență.”

A treia etapă este cea în care ne identificăm nevoile de la rădăcina sentimentelor noastre. De fiecare data când ne simțim răniți sau responsabili de o anumită situație, ne conectăm prima dată cu sentimentele noastre și apoi ne conectăm la nevoia celuilalt.

Ultimul pas în acest proces îl reprezintă cerința specifică a ceea ce avem nevoie de la celălalt. Limbajul clar, concret, centrat pe acțiune este cel care ne va ajuta să ne putem comunica eficient nevoile.

Comunicarea nonviolentă a fost și este utilizată cu success în familie, la școală, în organizații, instituții, negocieri diplomatice și conflicte. Pentru a putea instala acest mod de a comunica avem nevoie de o mare putere de a empatiza, atât cu noi, cât și cu ceilalți. Nu suntem obișnuiți să facem asta. Am vrea să scăpăm cât mai repede de sentimentele care nu aduc bucurie. Ele fac parte din viața noastră și cel mai bine ar fi să ne împăcăm cu ele, și să scoatem ce e mai bun din situațiile care ne par inamice.

Recenzie de Irina Apan