Loading

Rafinarea abilităților la copii

Rafinarea abilităților la copii

Rafinarea abilităților la copii

Am încheiat a 7-a ediție de cursuri intensive în limba engleză. De 7 ani, vară de vară, gândesc activități în jurul unei teme săptămânale, ținând cont de nivelul de limbă și de ariile de interes specifice vârstei. Lucrez împreună cu echipa Next Step cu copii de la 6 la 17 ani.

Cursurile de vară integrează numeroase elemente pe lângă cele de achiziție de limba engleză și am ales să le fac într-un anumit fel pentru că știu că sunt foarte multe aspecte ale ființei copiilor uitate, dacă nu ignorate deplin pe parcursul unui an școlar.

Mă interesează să ajut copiii să descopere aspecte noi ale jocului și ale învățării, să rafinez abilități, să ofer timpul de lucru, de gândit, de descoperit. Urmăresc integrarea copiilor în activități, salturile emoționale, momentele de frustrare și de plictis, reactivitatea, punctul de interes în activitate, durata acestuia. Mă interesează să le antrenez memoria, starea de atenție, cooperarea, motricitatea fină și grosieră, ascultarea activă, explorarea spațială, temporală și emoțională, să îi pun în situații în care iau decizii, să respecte etapele de lucru, să lucreze în echipă.

Vă sugerez câteva dintre zecile de activități pe care le facem noi vară de vară și care le prind bine copiilor în perioada de vacanță. Vor avea urmări benefice pentru conturarea școlarului pe care ni-l dorim atent, prezent, ancorat în activitate, capabil de comparații, ordonări, să înțeleagă secvențialitatea. Prin jocurile și activitățile fără carte și caiet se integrează activitățile mai complexe necesare în învățare și în viață.

  1. Decupați forme diferite, geometrice, flori, animale. Lăsați copiii să mânuiască foarfecele. Luați formele alese și le colorați, apoi le sortați ținând cont de o anumită categorie (culoare, forma, dimensiune, funcție). Apoi dedicați muncii lor un loc pe un perete din casă sau ușa de la camera lor, lipiți-le pe un carton sau o coală mare să își vadă munca făcută zilnic. Înaintați în acest proces zi de zi. Un rând pe zi de forme diverse pe ușă, frumoase, colorate, făcute de ei îi va ajuta nu doar la motricitatea fină de care au nevoie și la scris, de exemplu, ci sortând, comparând adăugați și ajutați la gândirea analitică și creativă și la luarea deciziilor. Simpla decupare ajută la centrarea atenției și atenția pe detaliu.
  2. Faceți puzzle-uri împreună, de până în 30 de piese, legați la ochi, dându-vă indicații unul altuia. Noi am făcut, cu copii de peste 10 ani, în engleză. Și, după prima zi în care rezistența a fost mare și nivelul de frustrare și mai mare, pentru că nu vedeau și nu aveau control, din a doua zi, activitatea a fost integrată, cerută, așteptată, ca un ritual. Învață să aibă răbdare, să se autoregleze ca ritm de lucru, să aștepte și să asculte și să dea indicațiile partenerului, să simtă spațiul, să pipăie și să intuiască mai ușor, să aibă încredere, să muncească în echipă. Activitatea aceasta produce foarte mult limbaj legat de descrierea și simțirea spațialității.
  3. Coaseți diferite obiecte din fetru. Cu pași mici, fără grabă și sărit de etape. Copilul trebuie să facă toate etapele: își face tiparul pe care vrea să îl coasă, îi face conturul pe fetru și abia apoi începe decuparea materialului. Acul și ața se primesc doar când aceste etape sunt încheiate. Din nou, în procesul de coasere se așează și corpul în răbdare, prezență și atenție, în ceea ce numim mindfulness, noi, adulții. Cusutul ajută la coordonarea mână-ochi, este un bun prilej de privare de la stimularea senzorială a ecranelor de tot felul. Cei mai tăcuți și mai concentrați dintre cursanții noștri care au cusut au fost băieții.
  4. Pictați și desenați și lăsați copilul să se murdărească. Pictatul, până să devină așezat și ordonat, trebuie să treacă prin etapa de murdărire, mai ales dacă copilul nu este expus la culori, apă și procesul aferent până la 7 ani, acasă. Pictând, deconstruim lumea înconjurătoare în forme geometrice și le recombinam în fața noastră, formând imagini complet noi. Procesul acesta ajută la coordonarea mână-ochi, la motricitatea fină, dezvoltă creativitatea și centrează atenția. Este una din bazele pe care se așează crearea de narațiuni, imaginația, plăcerea de a descrie, ordonarea, secvențialitatea.
  5. Jucați boardgames cu copii. Piața oferă acum astfel de jocuri pe diferite teme și nivel de vârstă, iar majoritatea jocurilor de masă se pot juca în familie. Participarea timpurie a copiilor la boardgames ajută în mod esențial la constuirea independenței individului, la abilitățile de comunicare, strategie. În mod firesc, copiii învață să asculte instrucțiunile, să pună întrebări de lămurire, să le digere și să le respecte, să fie atenți la mișcările celorlalți, să își susțină ritmul de lucru. Și, la fel de important, învață să piardă și își construiesc reziliența într-un mediu sigur.

Aceste activități simple țin copiii departe de ecrane și stimuli inutili, ajută la conectarea adult-copil. Sunt importante în dansul autocunoașterii, rezilienței, liniștirii corpului și minții, ajută la creștere, dar și la înțelegerea limitelor individuale.

Spor la joacă.

Cristina Licuță

Profesor și fondator Centrul Educațional Next Step

Previous Story

Not Available