Am avut multe discuții în ultimele luni cu părinți de pre-adolescenți și adolescenți care se minunau de (citez) tupeul acestora. Cred că nu este util devenirii lor să credem că este tupeu, poate și din simplul motiv că deservește scopului ultim pe care îl avem cu toții, aceea de a-i ști independenți, asumați, demni în ceea ce va fi viața lor, procesul lor de învațare.

Ceea ce numim tupeu este puterea vieții și manifestarea schimbării. Copiii și adolescenții de acum, de aici, din această generație, au o forță extraordinară care se manifestă, uneori, prin opoziție față de noi, adulții, și o claritate mai mare pentru ceea ce vor sau nu să facă și să fie. Sunt minunați pentru că au această conștiență a ceea ce reprezintă ei, cu ei, pe care generațiile anterioare au avut-o, poate, mai puțin. Aceasta este iubire de sine și putere de a se vedea clar, de a-și înțelege nevoile. Atunci când ne identificăm, înțelegem și respectăm nevoile proprii, devenim și înflorim. Aici, cred, este saltul lor.

Este, clar, un salt față de generațiile anterioare, față de a mea, așa cum și eu am fost față de a părinților mei. Copiii aceștia știu și simt finețuri și nuanțe în comunicarea noastă de adulți prinși în programele noastre pentru ei. Ne dorim să fie cei mai buni, să ajungă la cele mai bune școli, să dovedească ce știu pentru că în ei ne stă validarea de adulți care știu. Ne dorim atâtea pentru ei și uităm că au un suflet al lor, o voință a lor, o lumină a lor și o viață a lor.

M-am așezat cu recunoștiință în fața cursanților mei, copii și adolescenți. Stau dreaptă, dar în acceptare. Am și eu programa mea cu ei, pe care le-o comunic, o negociez, o flexibilizez și o ajustez. Îi învăț și am învățat, în mulții ani de când sunt profesor, să mă las și învățată. Am umilința de a înțelege că în orice confruntare este o lecție pentru toți cei implicați. Astfel că atunci când nu văd decât opoziția stau și mă întreb: Ce am de învățat aici, ce îmi arată mie acest copil, acest adolescent, ce credințe îmi zdruncină, cum mă recadrează el în tiparele mele de viață și predare?

Copilul are nevoie de un singur om care să creadă în el cu toată ființa lui, cu toată dedicarea si mărinimia, care să îi arate încredere necondiționată. Haideți să îi acceptăm cu totul, pentru ceea ce sunt, pentru că sunt de ajuns așa cum sunt. Poate au comportament necorespunzător conform normelor noastre, dar acesta este doar un comportament, nu este esența lor.

Cred că putem sta în fața lor cu frumusețe și flexibilitate, cred că cuvintele de încurajare pe care le spunem noi adulții, profesori și părinți, toate acestea ajută și rotunjesc copilul/adolescentul/adultul de mai tarziu.
Îmi doresc pentru noi toți în acest an să fim adulții de care au nevoie copiii acestei generații: deschiși, flexibili, încrezători, susținători, extraordinari în bunătatea, înțelegerea și iubirea noastră pentru ei.

Cristina Licuță
Profesor și fondator Centrul Educațional Next Step