Știți expresia aceea: It takes a village to raise a child (E nevoie de un sat/o comunitate să crești un copil). Este nevoie de multe prezențe umane, multe oglinzi în viața copiilor pentru ca ei să devină viitori adulți echilibrați, cât mai întregi, cu putere clară de decizie, flexibilitate, reziliență, înțelegere a diversității umane. Noi cei care suntem de 30+ am avut acest sat, într-o formă sau alta. Un sat mai mic sau mai mare, după caz. Satul acesta din expresia populară reprezintă multitudinea de interacțiuni umane la care copilul este expus, zecile de modalități de comportament și abilități la care se poate raporta, apoi, în viața de adult. Sunt exemple pe care copilul le reține în subconștient, pe care poate nu le manifestă acum, dar o va face la un moment dat, prin raportarea la ele pe plus sau pe minus. Acest sat își are rostul lui și nu poate fi redus doar la familia nucleu, doar la interacțiunile copilului cu părinții sau un copil, doi, de prin vecini. Satul nostru modern are forma școlii, a interacțiunilor de grup, a cursurilor și activităților diverse, a întâlnirilor de familie sau cu vecinii și a cercului de prieteni, cu membri de vârste diferite.
Riscul perioadei prin care trecem este unul pe care nu îl putem încă prinde cu mintea de acum. Copiii nu mai socializează decât cu părinții sau poate cu un vecin sau doi, dacă e musai, la telefon, prin tik tok sau video call-uri. Să luăm în calcul că școlile sunt închise de multe săptămâni și mulți copiii nu mai participă nici la activitățile extra. Dacă înainte aveau prea multe extra, acum nu mai au aproape nici una. Dacă înainte era riscul dispersării și desprinderii, acum este cel al imersării. Copiii sunt prinși în rutina zilnică a familiei, în dinamica acestei existențe care este limitată și limitativă. Oricât de mult ar încerca o familie să compenseze lipsa socialului și interacțiunii pentru copilul lor, nu poate replica ceea ce face prezența într-un grup.
Contrar a ceea ce credem, copiii nu merg la școală sau la alte activități extra doar ca să învețe. Merg și să fie văzuți, să fie percepuți în valențele lor, să își simtă puterea, să își crească încrederea, să fie validați și de alții, să descopere universul care se află în afara casei, să își negocieze stările, să se diferențieze de familie și să existe, ca entitate, și în afara ei.
Oricât de cool este școala online și comunicarea prin tehnologie, nimic nu poate înlocui interacțiunea face to face, imediată, de grup, cea care se modulează în fiecare minut în funcție de participanți. Skillurile sociale diverse, cele de care avem nevoie în interacțiunea cu ceilalți, se negociază doar într-un grup, în colectivitate, prin prezență fizică și dinamică.
Copii care petrec de atâtea luni timpul doar în familia nucleu vor fi imaginea acestei familii, copia fidelă a tuturor neputințelor și angoaselor ei. Vor prelua, mai mult ca înainte, fricile, durerile, tensiunile. Pentru că acum ies din noi, adulții, toate cele ascunse, ni se acutizează toate cele nelucrate, neasumate, cele băgate cu ardoare sub preș. Când stai doar între pereții casei, subiectele de discuție se limitează dramatic, se repetă zilnic, se transformă în mici obsesii. Transferul de stări se face din ce în ce mai ușor, modelarea doar după chipul și asemănarea părintească este mai ușoară și, oricât de frumoasă ar fi, este problematică. Pentru că copiii noștri nu mai pot deveni cu ușurință ei.
Creșterea presupune diversitate de interacțiune, asezonare zilnică a stărilor sufletești, surprindere a sutelor de emoții pe care le trăim și pe care nu le simțim doar pentru că existăm, ci ni le descoperim interacționând cu ceilalți. Presupune să ieși din comoditatea pijamalelor și a propriilor gânduri și să îl asculți, cu răbdare, și pe colegul de bancă sau de grupă care e (poate) mai încet ca tine, să îi respecți ritmul, gândul, (ne)putința. Presupune să îți dai seama că universul nu este doar casa ta, familia ta și grădina ta. Lumea este făcută din toți ceilalți și creșterea se realizează gradual prin suma tuturor interacțiunilor zilnice la care participăm. Toate acestea ne fac să fim adulți cu putere de decizie, cu capacitatea de a ne recunoaște greșeala, limitarea, de a ne ridica din frică și neputință. Pentru că toate acestea sunt esențiale vieții și creșterii.
text de Cristina Licuță